Articolul Concursul de admitere in rezidentiat – 19.11.2017 apare prima dată în umfcd.
]]>Concursul de admitere în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, va fi organizat în 2017 de către Ministerul Sănătății , duminică, 19 noiembrie. Acesta urmează să se desfăşoare în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara, iar pentru cele 3.524 de locuri scoase la concurs, la nivel naţional, s-au înscris 6.817 de candidaţi, peste 37% – 2.537 de concurenţi urmând să susţină examenul în centrul universitar Bucureşti.
Pentru acest concurs, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti s-au înscris 1.888 de candidaţi la Medicină, 483, la Medicină Dentară şi 166, la Farmacie. În ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea concursului din Bucureşti, vor fi puse la dispoziţie 44 de săli ce au fost repartizate . în incinta Facultăţii de Medicină (bd-ul Eroilor Sanitari nr.8), Spitalul Universitar, în incinta Facultăţii de Farmacie (str.Traian Vuia nr.6), precum şi la Universitatea Româno-Americană(Bd-ul Expoziţiei nr. 1B). La nivel naţional, dintre cele 3.524 de locuri scoase la concurs, 3.137 au fost repartizate domeniului Medicină (762 centrului Bucureşti), 258, domeniului Medicină Dentară( 45 centrului Bucureşti) şi 129, domeniului Farmacie (34 centrului Bucureşti). Candidaţilor li se va permite intrarea în sălile de concurs la ora 8:30, iar subiectele se vor deschide la ora 10.
” Am convingerea că, şi în 2017, absolvenţii Universităţii noastre vor traversa , în număr cât mai mare, dar şi cu medii ridicate, acest important examen din cariera lor profesională şi că, prin rezultatele obţinute, vor poziţiona încă odată, învăţământul superior medical românesc şi totodată Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila pe cele trei coordonate ale desăvârşirii în medicină: Iniţiere, Evoluţie, Excelenţă” a declarat Acad. I. Sinescu, Rector al UMF „Carol Davila” din Bucureşti.
Şi anul acesta, pentru a putea participa la concursul de rezidenţiat în medicină, medicină dentară şi farmacie ce va avea loc pe 19 noiembrie, candidaţii au achitat o taxă de 360 lei/participant. Cuantumul taxei de participare la examenul de rezidenţiat 2017, similar cu cel din 2016 , a fost stabilit prin Ordinul Ministrului Sănătăţii, iar un procent de maxim 85% din sumele încasate va fi repartizat universităţilor de profil.
Concursul se va derula sub forma de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore. Acestea pot viza, întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului. Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu.
Totodată, ocuparea locurilor în cele 67 de specialităţi se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu , alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.Afişarea rezultatelor se va face numai după semnarea ordinului Ministerului Sănătăţii de confirmare a rezultatelor.
Situaţia candidaţilor înscrişi pe centre universitare şi domenii
| Centrul Universitar | Medicină | Medicină Dentară | Farmacie | Total |
| Bucureşti | 1.888 | 483 | 166 | 2.537 |
| Cluj Napoca | 692 | 168 | 86 | 946 |
| Craiova | 493 | 86 | 51 | 630 |
| Iaşi | 820 | 287 | 108 | 1.215 |
| Tg Mureş | 435 | 108 | 38 | 581 |
| Timişoara | 726 | 144 | 38 | 908 |
Articolul Concursul de admitere in rezidentiat – 19.11.2017 apare prima dată în umfcd.
]]>Articolul COMUNICAT DE PRESĂ: UMF “Carol Davila” Bucureşti, 1.857 de absolvenţi, în 2017 apare prima dată în umfcd.
]]>Cu doar o săptămână înaintea deschiderii noului an universitar, promoţia ce poartă numele reputatului endocrinolog şi neuropsihiatru român, C.I.Parhon, prin cei 907 (816 ai modulului de limba română şi 91 ai modulului de engleză) absolvenţi ai Facultăţii de Medicină, va face să răsune încă o dată, în cadrul unei festivităţi de gală, cunoscutul imn Gaudeamus Igitur. Evenimentul va avea loc marţi, 26 septembrie, ora 12, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti.
„Anul 2017 este unul cu o puternică rezonanţă istorică pentru Universitatea noastră şi cred că în acelaşi timp şi pentru medicina românească în ansamblul ei, împlinirea celor 160 de ani de la înfiinţarea acestei prestigioase instituţii rememorând în mod deosebit adevăratele valori ale medicinei româneşti, dar şi mondiale, care s-au format aici şi care au pus, prin opera lor vastă, trepte de aur pe scara performanţei şi a desăvârşirii profesionale medicale” a declarat Acad. I.Sinescu, Rector al UMF „Carol Davila” Bucureşti.
Potrivit Acad. I.Sinescu „numele mari precum, Carol Davila, Nicolae Kretzulescu, C.I.Parhon, Thoma Ionescu, Ion Cantacuzino, Francisc Rainer, Gheorghe Marinescu, Constantin Paulescu sau laureat al premiului Nobel, George Emil Palade sunt puncte solide de referinţă pentru istoria acestei Universităţi, iar promoţia din acest an, ca de altfel şi cele trecute sau viitoare, vor trebui să facă un recurs la memorie şi prin exemplele acestor mari personalităţi să poată continua drumul performanţei în medicină, început la Bucureşti în urmă cu 160 de ani”.
La rândul său, şef al promoţiei „C.I,Parhon” a UMF „Carol Davila”, Teodora-Cristiana Oţelea a declarat că „faptul că după aceşti 6 ani de muncă mi se acordă titlul de şef de promoţie este o mare realizare pentru mine. Sunt convinsă că fără ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor care mă iubesc şi pe care îi iubesc necondiţionat nu aş fi ajuns atât de departe. Familia, prietenii şi colegii care au fost alături de mine au avut un mare rol, acela de a mă susţine moral şi de a-mi oferi încredere în tot ceea ce fac.Îmi doresc să fiu un medic bun, pregătit şi onest. Am învăţat că fiecare detaliu contează şi face diferenţa. Miile de ore de studiu, sutele de cărţi citite, numeroasele examene, atât scrise, cât şi în faţa pacientului, m-au făcut să înţeleg că medicina este o artă. Sper ca la cel mai important examen, cel din faţa pacientului aflat la camera de gardă, să am rezultate la fel de frumoase ca şi cele din facultate”.
Cele patru facultăţi ale UMF “Carol Davila” din Bucureşti numără anul acesta 1.857 de absolvenţi: Facultatea de Medicină– 907 absolvenţi, Facultatea de Medicina dentară-540 de absolvenţi, Facultatea de Farmacie– 265 de absolvenţi, iar cea de Moaşe şi Asistenţă Medicală-FMAM– un total de 145 de absolvenţi (Asistenţă Medicală Generală- 64, BFKT – 31, Moaşe- 7 şi Tehnică Dentară- 43).
În 1857 Carol Davila in colaborare cu Nicolae Kretzulescu înființează Şcoala Naţionala de Medicina şi Farmacie. Cea mai veche universitate de medicină și farmacie din țară a fost, încă de la început, recunoscută în Franța și Italia, unde s-au format cu precădere primii profesori. Dedicați îndeplinirii misiunii instituției de formare și perfecționare a resurselor umane înalt calificate în domeniul medical, de a promova cercetarea științifică, spiritul și gândirea critică, membrii comunității academice se remarcă prin realizări de ordin profesional și social. De-a lungul timpului, membrii corpului academic al Universității au fost recunoscuți drept personalități ale lumii medicale românești și internaționale.
Articolul COMUNICAT DE PRESĂ: UMF “Carol Davila” Bucureşti, 1.857 de absolvenţi, în 2017 apare prima dată în umfcd.
]]>